Muncitor calificat IV- bucatar

Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București · București

Termen: 11 noiembrie 2026 · 26 zile

Instituția
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București
Localitatea
București
Tipul postului
Permanent (perioadă nedeterminată)
Categoria
Funcție contractuală
Nivelul
Funcții de execuție
Domeniul
Muncitor
Publicat
9 octombrie 2026
Termen
11 noiembrie 2026

Textul anunțului

SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE “PROF. DR. ALEXANDRU OBREGIA” organizează concurs, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru ocuparea a 2 ( două) posturi de muncitor calificat IV-bucătar, perioadă nedeterminată, studii medii/generale, fără vechime în meserie, Blocul Alimentar

CONDIȚIILE GENERALE de înscriere la concurs sunt cele prevăzute de LEGEA nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

CONDIȚIILE SPECIFICE DE ÎNSCRIERE LA CONCURS

  • studii medii/scoală generală
  • curs de calificare profesională în meseria de bucătar
  • fără vechime în meserie

ACTELE SOLICITATE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE:

  1. formular de înscriere la concurs;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale posturilor scoase la concurs
  5. copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
  6. certificat de cazier judiciar;
  7. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;
  9. curriculum vitae, model comun european.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății.

Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) –e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) – CAZIERUL- poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice.

Dosarul de concurs se va depune la Serviciul RUNOS, informații se obțin la Tel 0770.874. 744 .

ETAPELE CONCURSULUI

  1. Selecția dosarelor de înscriere
  2. Proba scrisă, proba eliminatorie dacă nu se întrunesc 50 puncte.
  3. Interviul

PROBA SCRISĂ constă în redactarea unei lucrări și/sau în rezolvarea unor teste grilă cu subiecte stabilite pe baza bibliografiei și, după caz, pe baza tematicii de concurs.

Durata probei scrise se stabilește de comisia de examinare în funcție de gradul de dificultate și complexitate al subiectelor, dar nu poate depăși 3 ore.

INTERVIUL constă în testarea abilităților, aptitudinilor și motivației candidaților și va fi susținută doar de către acei candidați declarați admiși la proba scrisă.

Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de examinare în ziua desfășurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare. Criteriile de evaluare pentru stabilirea interviului sunt:

  1. a) abilități și cunoștințe impuse de funcție;
  2. b) capacitatea de analiză și sinteză;
  3. c) motivația candidatului;
  4. d) comportamentul în situațiile de criză;
  5. e) abilități de comunicare;
  6. f) inițiativă și creativitate.

Pentru a promova concursul candidații trebuie să obțină minim 50 puncte la fiecare probă.

Concursul se va desfășura la sediul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Soseaua berceni Nr. 10 Sector 4 București, astfel: proba scrisă în data de 02.11.2026 iar proba interviu în data de 11.11.2026.

În funcție de numarul candidaților înscriși, ora și sala de desfășurare a concursurilor (proba scrisă și proba interviu) vor fi anunțate pe site-ul www.spital-obregia.ro în data de 28.10.2026 pentru proba scrisă si 03.11.2026 pentru proba interviu .

Dosarele de înscriere se depun la sediul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Serviciul Resurse Umane în perioada 12.10.2026-23.10.2026 de luni pana joi între orele 09.00–15.00 si vinerea între orele 09.00-13.00.

Înscrierea candidatilor se va face pe post, cu respectarea condițiilor generale și specifice de înscriere la concurs publicate pe site-ul spitalului www.spital-obregia.ro și pe posturi.gov.ro.

Informații suplimentare se obțin la Tel 0770 874 744 sau e-mail runos@spital-obregia.ro.

CALENDAR DESFĂȘURARE CONCURS

  • 09.10.2026- Publicarea anuntului pentru concurs la avizier, pe site-ul spitalului și pe portalul posturi.gov.ro
  • 12.10.2026-23.10.2026 – Perioada depunerii dosarelor de înscriere
  • 26.10.2026-27.10.2026 Selectarea dosarelor de concurs
  • 28.10.2026 – Afișarea Centralizatorului cu rezultatul selecției dosarelor
  • 29.10.2026 – Depunere contestații de către candidații al căror dosar a fost respins la selecție
  • 30.10.2026 Afișare Centralizator cu rezultatele la contestațiile depuse la selectarea dosarelor
  • 02.11.2026 PROBA SCRISĂ
  • 03.11.2026 Afișare Centralizator cu rezultatele la proba scrisă
  • 04.11.2026 Depunere contestații la proba scrisă
  • 05.11.2026 Afișare Centralizator cu rezultatele la contestațiile depuse la proba scrisă
  • 06.11.2026 INTERVIUL
  • 09.11.2026 Afișare Centralizator cu rezultate la proba interviu
  • 10.11.2026 Depunere contestații la proba interviu
  • 11.11.2026 Afișare Centralizator cu rezultatele la contestațiile depuse la proba interviu
  • 11.11.2026 Afișare Centralizator cu rezultatele finale la concurs

TEMATICĂ ȘI BIBLIOGRAFIE

TEMATICA

  • Norme de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor
  • Normele tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private
  • Procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc
  • Metodele de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care urmează să fie tratat
  • Norme privind asigurarea condițiilor generale de igienă in spital
  • Obligațiile administratorului, conducătorului instituției, utilizatorului și salariatului în domeniul aparării împotriva incendiilor
  • Accidentul de muncă
  • Bolile profesionale
  • Timpul de muncă și timpul de odihnă
  • Răspunderea patrimonială a angajaților

BIBLIOGRAFIE

Ordinul 976 din 16 decembrie 1998 pentru aprobarea normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor

  • Ordinul 1761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia
  • Ordinul nr. 914 din 26 iulie 2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare- Anexa 4
  • Lege nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (codul muncii) – republicare
  • Legea nr. 487 din 11 iulie 2002a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice *) – republicată
  • Lege nr. 307 din 12 iulie 2006privind apărarea împotriva incendiilor – republicare*)
  • Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 securității si sănătății în muncă.

Contact pentru concurs

Instituția
Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București
Telefon
0770874744

Textul de mai sus este preluat din anunțul publicat de instituție pe posturi.gov.ro, portalul Guvernului României pentru posturile vacante din sectorul public. Înainte de a depune dosarul, verificați calendarul și condițiile în anunțul oficial sau la instituție.

Alte posturi de muncitor în București

  • Muncitor calificat I

    Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino

    • București
    • Nedeterminată
    • Până la 28 octombrie 2026
  • Muncitor necalificat II

    Direcția Generală de Salubritate Sector 3

    • București
    • Nedeterminată
    • Până la 13 noiembrie 2026
  • Muncitor calificat II

    Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino

    • București
    • Nedeterminată
    • Până la 27 octombrie 2026
  • Muncitor calificat II

    Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino

    • București
    • Nedeterminată
    • Până la 27 octombrie 2026
  • fochist I

    Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București

    • București
    • Nedeterminată
    • Până la 26 octombrie 2026

Alte posturi în București