Îngrijitor

Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” Bolintin-Vale · Bolintin-Vale, județul Giurgiu

Termen: 13 noiembrie 2026 · 28 zile

Instituția
Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” Bolintin-Vale
Localitatea
Bolintin-Vale, județul Giurgiu
Tipul postului
Permanent (perioadă nedeterminată)
Categoria
Funcție contractuală
Nivelul
Funcții de execuție
Domeniul
Îngrijitor
Publicat
16 octombrie 2026
Termen
13 noiembrie 2026

Textul anunțului

LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE BOLINTINEANU”

STR. REPUBLICII, nr.2B, BOLINTIN VALE

Jud. Giurgiu, 085100

Tel. 0346 801 994

Email: mail@liceubolintin.com

A N U N Ț C O N C U R S

LICEUL TEHNOLOGIC „DIMITRIE BOLINTINEANU” situat in oras Bolintin Vale, str. Republicii, nr. 2B, judet Giurgiu, în conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează :

  • Număr posturi: 1 post vacant.
  • Denumirea postului: ÎNGRIJITOR – funcție contractuală de execuție.
  • Structura: Compartimentul administrativ/nedidactic.
  • Durata raportului de muncă: perioadă nedeterminată.
  • Durata normală a timpului de lucru: 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

Condițiile specifice necesare în vederea participării la concurs și a ocupării funcției contractuale sunt :

  • studii medii/gimnaziale
  • vechime în muncă : nu necesită

Concursul se organizează la sediul Liceului Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” situat in oras Bolintin Vale, str. Republicii, nr. 2B, judet Giurgiu.

Calendarul de desfășurare a concursului, respectiv data limită și ora până la care se pot depune dosarele de concurs:

16.10.2026 – publicarea anunțului

29.10.2026-23.10.2026 – depunerea dosarelor până la ora ora 15.00, la sediul instituției

30.10.2026,- selecția dosarelor: ora 10.00, la sediul instituției;

  • – afișare rezultate selecționare dosare ora 12.00, la sediul instituției;

02.11.2026 – depunere contestații selectie în intervalul 10.00-12.00, la sediul instituției;

02.11.2026 – afisare rezultate după contestații ora 15.00, la sediul instituției;

06.11.2026 – proba scrisă la ora 10.00, la sediul instituției;

06.11.2026 – afișare rezultate de la proba scrisă , ora 15.00;

09.11.2026 – depunere contestatii proba scrisa în intervalul 10.00-12.00, la sediul instituției;

10.11.2026 – afisare rezultate proba scrisa după contestații ora 12.00, la sediul instituției;

11.11.2026 – proba practică/interviu , ora 09.00, la sediul instituției;

11.11.2026 – afișarea rezultatelor de la proba practică/interviu ora 15.00;

12.11.2026 – depunere contestații proba practică/interviu în intervalul 10.00-12.00

13.11.2026 – afișarea rezultatelor finale ora 12.00, la sediul instituției.

Relații suplimentare la sediul sediul Liceului Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” situat in oras Bolintin Vale, str. Republicii, nr. 2B, judet Giurgiu., persoană de contact Ivanus Florica– Secretar sef, email: mail@liceubolintin.com

Dosarul de înscriere va conține următoarele documente (art. 35 din HG nr. 1336/2022) :

(1) Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:

  1. a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa 2;
  2. b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
  3. c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
  4. d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  5. e)copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă ;
  6. f)certificat de cazier judiciar ;
  7. g)adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
  8. h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 (2)din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
  9. i)curriculum vitae, model comun european.
  10. j) certificat medical de medicina muncii și aviz psihiatrie cf. Ordin nr. 55/3.335/2026.

(2) Modelul orientativ al adeverinței menționate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3.

(3) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.

(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b) –e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declarație pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecția dosarelor și care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informațiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susținere a probei scrise și/sau probei practice. În situația în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informațiilor direct de la autoritatea sau instituția publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, potrivit legii.

(6) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. h) poate fi solicitat și de către autoritatea sau instituția publică organizatoare a concursului, cu acordul persoanei verificate, potrivit legii.

(7) În funcție de decizia conducătorului autorității sau instituției publice, dosarele de concurs se depun la compartimentul resurse umane sau, după caz, la compartimentul care asigură organizarea și desfășurarea concursului sau pot fi transmise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau platformele informatice ale autorităților sau instituțiilor publice înăuntrul termenului prevăzut la art. 34.

(8) În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid, poșta electronică sau platformele informatice ale instituțiilor sau autorităților publice, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) –e) în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

(9) Transmiterea documentelor prin poșta electronică sau prin platformele informatice ale autorităților sau instituțiilor publice se realizează în format pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

(10) Nerespectarea prevederilor alin. (7) și (9), după caz, conduce la respingerea candidatului.

(11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

Condițiile generale de ocupare a posturilor sunt cele prevăzute la art. 15 din HG nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice :

  1. a)are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
  2. b)cunoaște limba română, scris și vorbit;
  3. c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. e)îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
  7. g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
  8. h)nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 (2)din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Bibliografie:

  1. Ordinul ministrului sănătății nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 28 august 2020, cu modificările ulterioare;
  2. Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 17 aprilie 2019, cu modificările și completările ulterioare – art. 22 (obligațiile salariaților la locul de muncă);
  3. Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare – Capitolul IV, art. 22–23 (obligațiile lucrătorilor);
  4. Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Ordinul ministrului sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 21 februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare – Titlul XI, Capitolul II – Răspunderea disciplinară, art. 247–252;
  7. Legea nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 6 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 și 795 bis din 12 august 2024, cu modificările și completările ulterioare.

Tematica

  • Noțiuni privind colectarea, depozitarea temporară și evacuarea reziduurilor în condiții de securitate; colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice;
  • Noțiuni privind etapele parcurse pentru efectuarea curățeniei, regulile de efectuare a curățeniei, precum și controlul eficienței curățeniei;
  • Noțiuni privind metodele folosite pentru dezinfecție, regulile generale ale dezinfecției, precum și controlul eficienței acesteia;
  • Noțiuni privind utilizarea, păstrarea și depozitarea în condiții de siguranță a materialelor de curățenie și a produselor biocide avizate/autorizate;
  • Noțiuni privind igiena personală a lucrătorului (igiena pielii și a anexelor ei, igiena gurii, a nasului și a urechilor);
  • Noțiuni privind echipamentul individual de protecție a lucrătorului;
  • Noțiuni privind funcțiunile și circuitele funcționale în cadrul unei unități de învățământ;
  • Noțiuni de securitate și sănătate în muncă – obligațiile lucrătorilor;
  • Noțiuni de apărare împotriva incendiilor – obligațiile salariatului la locul de muncă;
  • Norme de conduită profesională a personalului contractual și răspunderea disciplinară a salariatului.

Notă: Actele normative se studiază în formele actualizate, aflate în vigoare la data susținerii probelor de concurs, disponibile pe Portalul Legislativ – legislatie.just.ro.

Director,

Prof. BELDIMAN ELENA IULIANA

Contact pentru concurs

Instituția
Liceul Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” Bolintin-Vale

Textul de mai sus este preluat din anunțul publicat de instituție pe posturi.gov.ro, portalul Guvernului României pentru posturile vacante din sectorul public. Înainte de a depune dosarul, verificați calendarul și condițiile în anunțul oficial sau la instituție.

Alte posturi de îngrijitor în județul Giurgiu

Alte posturi în județul Giurgiu

  • laborant

    Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

    • Giurgiu
    • Nedeterminată
    • Până la 11 noiembrie 2026
  • lacatus mecanic

    Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea

    • Mihăilești
    • Nedeterminată
    • Până la 6 noiembrie 2026
  • Medic Specialist Neonatologie – 1 post

    Spitalul Județean de Urgență Giurgiu

    • Giurgiu
    • Determinată
    • Până la 29 octombrie 2026
  • Recuziter și electrician iluminare scenă

    Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu

    • Giurgiu
    • Nedeterminată
    • Până la 9 noiembrie 2026
  • BRANCARDIER – 3 POSTURI

    Spitalul Județean de Urgență Giurgiu

    • Giurgiu
    • Nedeterminată
    • Până la 2 noiembrie 2026